Situat în clădirea veche a unei tipografii, proiectul de design al acestui local a fost determinat din start de istoria veche a edificiului. Prin urmare, alegerea ideii de amenajare în stil loft, făcută de proprietarul restaurantului Black Rabbit și autorul proiectului, Roman Amelekhin, nu a fost deloc întâmplătoare.
Zonarea rațională a celor 440 de metri pătrați include barul, trei săli, o scenă pentru concerte, o zonă pentru dansuri, toate aceste spații nu interferează nici din punct de vedere vizual, nici acustic.
Accentele expresive: desenele graffiti, mobilierul modern, canapelele cu tapițerie colorată, au transformat loftul brut și rece într-un interior confortabil, agreabil și prefert de vizitatori.
Este important de menționat prezența obiectelor unice de decor, care au fost concepute și elaborate de autorul proiectului de design, în exclusivitate pentru interiorul acestui local.
Loftul provocator al restaurantului Black Rabbit, devenit un loc atractiv al Chișinăului, a rămas pentru totdeauna în istoria designului moldovenesc, acest proiect fiind nominalizat la concursul național de arhitectură și design Premiul Das.