Authentic Interior Design

august 22, 2022

Locație: mun. Chișinău
Suprafața: 290 m²

Situată într-o zonă rezidențială retrasă de la periferia orașului, casa spațioasă este construită pe trei niveluri, iar pe acoperiș are amenajată o terasă cu grătar și zonă de odihnă.

La demisol se află beciul, unde, pe lângă rafturile de depozitare pentru vinuri și produse alimentare, se află și o zonă pentru degustarea vinurilor.

La nivelul inferior se află spălătoria și sala de sport.

Parterul este, practic, un spațiu deschis, distribuit între livingul spațios, bucătărie, sufragerie, baie și antreu.

Dormitoarele, baia privată și garderoba sunt amenajate la etajul superior.

Tot aici se află și o cameră pentru odihnă cu ieșire pe terasă.


Proiectul de design conceput pentru această locuință este axat pe o amenajare autentică, cu elemente rustice și ornamente tradiționale.

Această idee a fost sugerată de pasiunea beneficiarilor pentru tradițiile naționale și obiecte artizanale.

Astfel, amenajarea modernă a interiorului include un șir de elemente originale, ale căror caracter rustic se asociază armonios cu materialele naturale și texturile brute utilizate pe larg.

Întreaga locuință este dominată de o atmosferă caldă și primitoare, unde confortul și aspectul estetic formează un echilibru evident.

 

Achitare

Your cart is currently empty.