Calea spre succes: interviu cu directorul companiei MCF-ENGROS dl Sergiu Balan

noiembrie 6, 2020

Una dintre cele mai mari companii de comercializare și distribuire a materialelor de construcție și finisare, MCF-ENGROS SRL, în cei peste 20 de ani de activitate, și-a construit o reputație remarcabilă prin calitatea produselor oferite și a serviciilor prestate. Despre parcursul său spre calea succesului vom afla din interviul cu domnul Sergiu Balan, director al companiei MCF-ENGROS.

Care este direcția și profilul companiei Dvs. și care este misiunea acesteia?

Din momentul înființării în anul 1996, societatea comercială „MCF – ENGROS” SRL activează în domeniul comercializării materialelor de construcţie și de finisare, ocupând o poziție sigură pe piaţa de profil a Republicii Moldova. Genul de activitate a fost cifrat chiar în denumirea firmei, logo-ul căreia a fost înregistrat în anul 2001:  Materiale Construcţie Finisare, iar linia frântă deasupra literelor simbolizează o săgeată îndreptată în sus spre performanţă, ilustrând un acoperiș și care, împreună cu literele, formează conturul unei case.

Misiunea noastră este să creăm, cu oameni și pentru oameni, o ambianță plăcută și confortabilă pentru lucru și trai. Noi ca și companie mizăm pe soluții profesioniste optime și pe relații de lungă durată cu toți clienții, tratându-i pe fiecare ca pe parteneri egali.

Care este gama de produse oferite și serviciile prestate de companie?
Pentru clienții noștri noi oferim soluții profesioniste, vizând următoarele categorii de marfă:
– tencuieli decorative cu diverse componenţe, facturi și moduri de aplicare;
– vopsele şi lacuri pentru interioare şi faţade, pentru lemn și metal;
– tavane casetate cu diferite destinații și o gamă vastă de plăci;
– sistemul de gipscarton, profile şi accesorii;
– tencuieli primare, gleturi, amorse, hidroizolaţii;
– instrumente și accesorii pentru construcții;
– materiale termoizolante;
– zidărie.

Care sunt partenerii Dvs. străini și ce branduri importați?
Cel mai mare partener comercial este KNAUF, producător din Republica Moldova cu rădăcini germane. Alți parteneri importanți din străinătate sunt producătorii de vopsele și tencuieli decorative SNIEZKA (Polonia) și PPG (România), tavane casetate KNAUF AMF (Germania) și FAVORY (Turcia), termoizolații ROCKWOOL (Polonia) și AUSTROTHERM (România), zidărie YTONG și BRIKSTON (România), produse chimice pentru construcții SOUDAL (Belgia).

Cum ați pătruns pe piață și în general în industria materialelor de construcție?
Piața materialelor de construcție nu e un domeniu închis, elitar, așa că aici este loc pentru fiecare. Alta e întrebarea – pentru cât timp? De 24 ani, noi ne asigurăm prezența și poziția crescândă pe această piață prin muncă consecventă și corectă cu toți partenerii noștri – fie ei furnizori sau cumpărători, mari sau mici.

Cum colaborați cu designerii de interior, dacă există, bineînțeles, o astfel de cooperare?
Suntem adepții fermi ai unei astfel de colaborări. Aici sunt două componente: familiarizarea designerilor cu noile produse ale Partenerilor noștri – ei sunt bineveniți și invitați la prezentările organizate la Centrul de instruire MCF, unde produsele sunt testate pe “viu” în folosirea și aplicarea acestora pentru satisfacerea cerințelor clienților .

Care sunt obiectivele fundamentale pe care le urmați în prezent?
Trăind într-o epocă a confortului dorit de toți, încercăm să ținem pasul cu aceste tendințe. Investim permanent în motivarea și dezvoltarea echipei noastre, urmărim tendințele domeniului de construcții și de design interior și oferim cele mai noi materiale și soluții profesioniste. Acordăm atenție sporită la primirea și procesarea comenzilor la viteză maximă, trasabilitatea lor, garanțiile de calitate și durabilitate – astea sunt preocupările noastre principale.

Vorbind despre consumatori, ce schimbări în preferințele lor ați observat de-a lungul anilor?
Se conturează o tendință fermă spre materialele calitative și tot mai puține construcții *zorzonate* cu elemente inutile care nu adaugă farmec unei construcții contemporane. E remarcabil că consumatorii se documentează despre produsele dorite, dar și în construcții ca în medicină – internetul nu lecuiește, doar dă informații suplimentare. Profesioniștii trebuie să decidă!

Ce vă place cel mai mult în această afacere?
Conștientizarea că cantitatea impresionantă de materiale de construcție livrată de noi în 24 ani a adus bucurii în mii de familii. Noi nu ne ocupăm doar cu vânzarea materialelor de construcție și finisare, ci contribuim direct ca locuințele, satele și orașele, țara noastră să fie mai frumoase, ca fiecare familie să trăiască în condiții mai bune și să se bucure de viață și de confort.

Care a fost cea mai mare și mai importantă provocare din cariera dvs.?
Cred că provocarea cea mare încă urmează – de avea un showroom modern cu depozite contemporane și o deservire impecabilă a clienților, aici la noi în țară, speram în viitor una prosperă.

Care sunt sursele de promovare a companiei și afacerii Dvs.? Investiți mult în imaginea companiei?
Cine știe ce înseamnă mult sau puțin… Prioritar și cel mai mult investim în relația cu clienții noștri, numărul de clienți fideli fiind în creștere, în volumul vânzărilor și în sortimentul de marfă – aceasta este o confirmare sigură că imaginea companiei e reală și pozitivă. Clar că nu ignoram și alte căi de promovare: portaluri online, rețele de socializare, reclamă exterioară, evenimentele tematice etc.

Care sunt atuurile companiei Dvs.?
Pilonii noștri principali sunt Reputația și Responsabilitatea, ce se bazează pe:
• o echipă de specialişti, care oferă soluţii profesioniste în domeniu;
• un sortiment variat de materiale de construcție și finisare de o calitate apreciată de clienţi;
• o politică flexibilă de colaborare cu clienții;
• un preţ rezonabil pentru marfa, serviciile şi garanţiile oferite;

Ați putea descrie compania în trei cuvinte?
A făcut-o un coleg de-al nostru la o sărbătoare, când la un concurs cu descifrarea abrevierii MCF a scris: Masă Casă Familie.

Ce sfat le-ați oferi designerilor care ar dori să colaboreze cu Dvs.?
Suntem atenți la trendurile pieții, investim mult în parteneriate de durată. Materialele noastre combinate reușit cu stil și culoare de către designeri pot crea efecte deosebite. Faptul că l-ai făcut pe cineva să exclame „wow!”, că s-a simțit fericit în cuibul lui, merită sacrificii. Credeți-mă! Trăim într-un veac când materialismul dictează tot mai mult, însă totdeauna trebuie să lăsăm loc și altor avantaje. Veniți și împreună vom reuși! Noi suntem deschiși pentru colaborări fructuoase.

 … dar consumatorilor de rând?
Zicala *Zgârcitul plătește dublu* chiar are sens în construcții și reparații. Sfatul nostru: nu începeți lucrările fără un proiect detaliat și calculat financiar! Și cheltuiți bani pe comoditate, nu pe efecte!

Ați putea să ne relatați vreo întâmplare amuzantă care vi s-a întâmplat de-a lungul carierei?
A fost destul de amuzantă reacția colegilor când la o adunare am prezentat datele că noi de zece ani vindem fiecare al 4-lea sac de amestecuri KNAUF în Moldova, că plăcile de gipscarton vândute într-un singur an acoperă în trei straturi orașul Chișinău care are 123 km2, iar anul acesta trecem peste 1 ml m2 vânduți de tavan casetat; lungimea totală a pofilelor vândute depășește lungimea ecuatorului, iar dacă măsurăm lungimea rândului de TIR-uri cu zidărie YTONG aduse în 2019-2020 el va fi de peste 16 km. Șoc și mândrie!

Achitare

Your cart is currently empty.