Tipul locuinței: Duplex mare
Suprafața: 142 mp
Stilul abordat: minimalism francez (minimalism cu elemente clasice)
Autori: Tatiana Scutaru, Petru Pegza
Conceptul de design al acestui proiect reprezintă o combinare dintre finisaje practice și ușor de exploatat, cu aspect original de structuri și texturi naturale.
Coloristica aplicată este una calmă, echilibrată, ce oferă o percepție a spațiilor aerisite și încăpătoare.
Deși laconic, decorul este, totodată, personalizat în funcție de preferințele beneficiarului.
Un element insolit al acestui concept este casa scării, unde avem un cub din sticlă cu 2 niveluri, ce ascunde un colțișor moale și izolat pentru citire, care poate fi folosit și în calitate de home office.
Cu toate că este amplasat în casa scării, biroul primește suficientă lumină naturală de la geamul panoramic de vizavi, ce pătrunde cu ușurință prin pereții cubului de sticlă.