Reședința Miorița

iunie 15, 2023

Locație: mun. Chișinău, Republica Moldova
Suprafața total construită: 609 mp

Miorița reprezintă proiectul unei locuințe colective de joasă înălțime, situată pe strada Miorița din orașul Chișinău.

Clădirea rezidențială este structurată în patru niveluri: parterul este destinat spațiilor comerciale, două etaje locative, iar la nivelul inferior se află parcarea subterană.

Fiecare nivel are o configurație diferită, fapt ce determină forma neobișnuită a clădirii, conferindu-i aspectul de cutii suprapuse, aflate într-o mișcare dinamică.

La exterior clădirea va fi placată cu granit în nuanțe antracit și va dispune de o fațadă ventilată din lamele de lemn – o combinație contrastantă, ce-i conferă clădirii un aspect splendid.

Conceptul arhitectural al clădirii formează o antiteză cu mediul actual construit și face apel la o utilizare mai dinamică a spațiului.
Proiectul rezidențial Miorița a fost nominalizat la concursul de arhitectură și design A’Design Award and Competition 2022, obținând trofeul de bronz.

Achitare

Your cart is currently empty.