Villa Mandra. Mykonos, Greece

mai 25, 2020

Villa Mandra este proiectul recent finalizat de biroul grec de arhitectură K-Studio, care a reușit să încadreze construcția subtil în peisajul pitoresc al insulei Mykonos din Grecia.

Situată pe creasta dealului Aleomandra de pe litoralul mării Egee, Villa Mandra este cu adevărat o casă de vis cu priveliști fermecătoare.

Cuplul tânăr, proprietari ai locuinței, și-au dorit o casă de vacanță în care să-și petreacă confortabil timpul alături de familie și prieteni.

Cele șase dormitoare ale vilei, încăperile spațioase, priveliștile pitorești și grădina frumos amenajată conferă locatarilor confortul și calmitatea mult râvnite.

K-Studio au utilizat pe larg materialele naturale, iar piatra și lemnul au constituit elementele esențiale în crearea ansamblului estetic al casei.

 
Foto: Claus Brechenmacher & Reiner Baumann Photography

Achitare

Your cart is currently empty.